Cod în pastă de tomate cu cartofi

25 aprilie 2017   Mese festive

Carnea de peşte este o sursă excelentă de acizi graşi esenţiali omega-3, proteine, minerale şi vitamine. Este bine să consumi 2-3 porţii de peşte pe săptămână, pentru o alimentaţie echilibrată. Îţi propunem o reţetă în sos de tomate cu cartofi, la care adaugi usturoi şi pătrunjel, pentru un plus de gust.

Ingrediente

2 linguri ulei

3 căţei de usturoi, feliaţi

8 cartofi mici, tăiaţi rondele

400 g roşii în conservă

boia, după gust

600 g file de cod

1 lămâie, feliată

sare, după gust

piper, după gust

pătrunjel

vin alb, opţional

Mod de preparare

Într-o tigaie, rumeneşti, în puţin ulei încins, cartofii şi usturoiul, aproximativ 3 minute. Adaugi vinul, roşiile, boia, sare şi piper. Acoperi cu un capac şi laşi pe foc 18-20 de minute, până ce cartofii devin moi.

Condimentezi peştele cu sare şi piper. Îl aşezi în tigaie peste roşii şi cartofi, acoperi şi îl laşi pe foc, aproximativ 15 minute. Serveşti cu felii de lămâie şi pătrunjel tocat.

Sursa http://www.delish.com

Mai multe