Cum să faci cea mai bună ciocolată caldă
Cui nu-i place ciocolata caldă, mai ales într-o zi rece de toamnă? Ei bine, reţeta clasică pe care ţi-o prezentăm astăzi conţine câteva ingrediente care îi vor da un plus de savoare acestei băuturi calde. Încearcă şi tu reţeta şi răsfaţă-te cu o ceaşcă de ciocolată caldă!
Ingrediente
100 g ciocolată amăruie 600 ml lapte 2 bucăţi anason stelat 4 cuişoare 100 ml frişcă bătută 2 linguri ciocolată dată prin răzătoare
Mod de preparare
Mai întâi, toci ciocolata amăruie şi o laşi în bucăţi mai mari. Încălzeşti laptele într-o cratiţă, la foc mediu. Adaugi anasonul, cuişoarele şi ciocolata tocată şi amesteci uşor până când aceasta se dizolvă. Laşi compoziţia să fiarbă la foc mic aproximativ 5-10 minute. Amesteci din când în când.
Între timp, baţi frişca într-un recipient de plastic, cu un mixer manual, până obţii o spumă tare. Scoţi anasonul şi cuişoarele din ciocolata caldă. Torni lichidul în căni şi ornezi cu o cantitate generoasă de frişcă. Presari ciocolată rasă şi serveşti imediat!
Sursa + foto: kitchenstories.io
Tort de dovleac cu cremă de brânză şi ganache de ciocolată
Tort de dovleac cu cremă de brânză şi ganache de ciocolată
Cum să faci tortul de ciocolată perfect