File de păstrăv cu sos de smântână şi gălbiori

29 noiembrie 2018   Mese festive

Poveştile despre Bucovina sunt despre peisaje, despre oameni, despre mănăstiri şi despre mâncare. E atât de multă savoare în Bucovina, încât te poţi duce acolo doar să mănânci, fără să vezi nimic altceva, şi te-ai întoarce fericit! Chef Petronela Ciubotaru, de la Pensiunea El Quatro din Vatra Dornei, a cules mai multe reţete din această zonă şi vă recomandă să le preparaţi pentru cei dragi.

Ingrediente:

8 fileuri de păstrăv

20 g unt

50 g spanac

2 g sare

2 g piper

Pentru sosul de smântână:

200 g smântână 30% grăsime

80 g ceapă tocată

350 g gălbiori

2 g sare

2 g piper

30 g pătrunjel

40 ml ulei

Pentru florile de bostan umplute:

350 g peşte clean filetat

100 g ceapă tăiată mărunt

60 g morcovi raşi

100 g pâine

60 ml lapte

1 ou

50 g unt

500 ml vin alb

15 flori de bostan

Pentru sfecla marinată:

500 g sfeclă roşie

150 g mere

coaja şi sucul de la 1 portocală

3 g coriandru

3 cuişoare

4 g boabe de muştar

200 ml oţet de vin

200 g zahăr

Mod de preparare:

Speli fileul de păstrăv, îl cureţi de oase şi îl usuci într-un prosop. Îl sărezi, îl dai cu piper şi îl pui în tava unsă cu unt. Aşezi 4 fileuri, pui frunzele de spanac şi acoperi cu restul de peşte. Introduci tava în cuptorul preîncălzit, la 180 ˚C, 40 minute.

Pentru sosul de smântână, speli gălbiorii şi îi laşi la scurs. Căleşti ceapa cu ulei şi puţină apă, adaugi gălbiorii şi îi ţii până lasă puţină zeamă, torni smântâna, potriveşti gustul de sare şi piper şi laşi pe foc până se leagă sosul. La final, presari verdeaţa.

Pentru florile de bostan umplute, pui miezul de pâine la înmuiat în lapte. Căleşti ceapa şi morcovii în 40 g unt şi un strop de apă. Toci peştele şi îl amesteci cu miezul de pâine stors, ceapa călită, morcovii şi oul, adaugi sare şi piper, după gust, apoi umpli florile, închizi cu vârful petalelor şi le aşezi în vasul uns cu restul de unt cu codiţa în sus. Torni vinul şi le fierbi, la foc mic, 20 minute.

Cureţi sfecla roşie şi o tai. Mărul îl faci rondele şi storci portocala. Pui într-o oală sfecla roşie, rondele de măr, coaja şi sucul de portocală, condimentele, oţetul, zahărul şi fierbi, la foc mic, aproximativ o oră. Laşi să se răcească. Serveşti peştele alături de sfecă, flori de bostan şi stropit cu sos, după gust.

FOTO: Arhivă personală

Mai multe