Frigărui de vită cu spaghete FOTO

14 martie 2016   Mese festive

Aceste frigărui de vită trebuie date prin sos de soia şi muştar pentru a căpăta o savoare la care să te gândeşti multă vreme după ce le mănânci. În afară de a condimenta sosuri şi tocăniţe, muştarul este folosit pentru a „îndulci“ anumite preparate acide, şi au şi efect conservant. Marii bucătari au un truc, pentru a „scoate“ ce e mai bun din seminţele cu pricina: prăjesc seminţele de muştar, pe sec, în tigaie, timp de câteva zeci de secunde, înainte de a adăuga carnea, legumele şi alte ingrediente de bază.

Ingrediente (8-10 frigărui)

600 g antricot de vită 9 felii bacon 1 praz 1 ardei roşu 6 roşii cherry 3 linguri muştar 3 linguri sos de soia 1 pahar de vin alb sare boia iute 3 linguri ulei 200 g spaghete

Mod de preparare

Se spală antricotul şi se usucă cu prosoape absorbante. Se taie în nouă felii groase şi se bate fiecare felie uşor pe ambele părţi.

Se condimentează fiecare bucată de carne cu ­sare şi boia, se stropesc cu sos de soia şi se ung cu muştar.

Prazul se taie în nouă bucăţi, ardeiul felii subţiri şi se opăresc în apă fiartă până când se înmoaie. Se aşază o bucată de praz pe fiecare felie de carne, se adaugă câteva bucăţi de ardei şi se rulează.

Fiecare rulou se îmbracă în bacon. Se pun pe ţepuşe de frigărui câte trei rulouri, intercalându-se între ele câte ­două roşii cherry.

Se încălzeşte uleiul într-o tigaie şi se prăjesc foarte puţin pe ambele părţi. Se aşază într-o tavă, se adaugă puţină apă, vinul şi se coc în cuptorul preîncălzit 35 de minute. Pastele se fierb conform instrucţiunilor de pe pachet şi se servesc ca garnitură la frigărui, alături de sosul din tavă.

foto: ImageFood

Mai multe