Friptură de curcan la cuptor cu bere
Este weekend şi ne-am gândit că poate ai vrea în aceste zile să-ţi răsfeţi prietenii ori familia cu o delicioasă friptură de crucan la cuptor cu bere. Noi am pregătit şi este bună de să te lingi pe degete!
Ingrediente pentru friptură de curcan la cuptor cu bere
2 pulpe de curcan 1 măr ionatan 3 linguri ulei de măsline 100 ml bere 200 ml supă de pui 1 crenguţă cimbru verde oregano uscat sare piper proaspăt măcinat
Mod de preparare pentru friptură de curcan la cuptor cu bere
Speli pulpele, le usuci cu prosoape absorbante, le freci cu sare şi piper, le aşezi într-un vas termorezistent şi le stropeşti cu ulei de măsline. Torni în vas supa de pui strecurată, adaugi oregano, după gust, acoperi cu folie de aluminiu şi aşezi vasul în cuptor, la foc potrivit, pentru circa 40 de minute. Adaugi berea şi o crenguţă verde de cimbru, adaugi mărul tăiat felii, potriveşti gustul de sare, dacă este nevoie, şi dai din nou vasul la cuptor, neacoperit, pentru încă 20 de minute, până se rumeneşte frumos deasupra şi se amestecă aromele.
Pentru servit, scoţi pulpele pe un platou adânc, adaugi felii de măr şi asezonezi cu sosul din tavă.