Friptură de vită cu ouă şi cartofi, la cuptor

8 iunie 2017   Mese festive

Atunci când ai invitaţi sau trebuie să găteşti pentru întreaga familie, reţetele la cuptor, într-o singură tavă, sunt cea mai buna şi rapidă alegere. Încearcă friptura de vită cu ouă şi cartofi, pentru un preparat săţios, care va fi pe gustul tuturor.

Ingrediente

900 g cartofi noi

2 linguri ulei

4 căţei de usturoi, pisaţi

1 linguriţă cimbru uscat

1 linguriţă oregano

1 linguriţă busuioc

50 g parmezan ras

1 lingură unt

900 g carne de vită

4 ouă

1 lingură arpagic tocat

sare

piper

Mod de preparare

Încălzeşti cuptorul la 200 °C. Ungi o tavă cu 1 lingură ulei. Aşezi cartofii spălaţi, în coajă. Amesteci cu usturoiul, cimbrul, oregano, busuioc, parmezan şi restul de ulei. Condimentezi cu sare şi piper, după gust. Dai la cuptor, aproximativ 20-25 de minute, până capătă o culoare aurie. Încorporezi untul, până se topeşte.

Condimentezi carnea feliată, după gust. Aşezi lângă cartofi. Faci puţin loc şi spargi ouăle în tavă. Dai la cuptor, întorcând friptura timp de 4-5 minute, pe fiecare parte. Serveşti cu arpagic, dacă vrei.

Sursa http://damndelicious.net

Mai multe