Lichior de portocale
9 ianuarie 2017
Mese festive
Îţi plac portocalele şi vrei să „conservi” savoarea lor sub forma unei băuturi alcoolice? Atunci trebuie să încerci această reţetă de lichior.
Ai nevoie de
5 portocale 1 l vodcă 1 l apă 700 g zahăr
Mod de preparare
Speli portocalele, cureţi coaja şi o pui într-un borcan cu ¼ din cantitatea de alcool. Îl acoperi şi-l laşi aşa 10 zile într-un loc răcoros. După acest timp, într-o cratiţă încăpătoare pui zahărul şi apa şi le fifi erbi pe foc circa 10 minute. Laşi să se răcească şi adaugi amestecul de portocale cu alcool. Pui şi restul de vodcă şi mai laşi 10 zile să se macereze. Strecori lichidul rezultat şi păstrezi la frigider.