Plăcintă de casă cu brânză
Plăcinta de casă cu brânză este ideal de făcut pentru musafiri sau pentru o cină săţioasă.
Ingredinte
1 pachet foi de plăcintă
300–350 g brânză sărată
200 g smântână
3 ouă
60 g unt
piper, după gust
Mod de preparare
Sfărâmi brânza într-un bol încăpător, pui ouăle și torni smântâna peste brânză. Amesteci până când obții o compoziție omogenă și condimentezi cu piper.
Topești untul și ungi bine tava. Așezi 2-3 foi de plăcintă, lăsând marginile să depășească tava, și le ungi cu unt topit. Pui un strat generos de umplutură, acoperi cu foi, ungi din nou și continui straturile până termini ingredientele.
Întorci marginile foilor deasupra și le ungi bine cu unt. Coci 40 de minute la cuptorul preîncălzit, până când plăcinta devine uniform rumenită. Scoți din cuptor și lași să se așeze 10–15 minute înainte de a o tăia.