Prăjitură cu spumă de brânză şi cocos
Gustul delicat al fulgilor de cocos te poate ispiti şi să prepari la tine acasă reţeta de prăjitură cu spumă de brânză şi cocos propusă de noi.
Prăjitură cu spumă de brânză şi cocos - Ingrediente
Pentru blat
4 ouă 4 linguri făină 4 linguri zahăr 4 linguri ulei ½ linguriţă praf de copt
Pentru spuma de brânză
500 g brânză cremoasă
200 ml frişcă
100 g iaurt
100 g zahăr
5 g gelatină
3 linguri apă
1 lingură fulgi de cocos
Pentru glazură
200 g ciocolată neagră
200 ml smântână dulce pentru frişcă
Prăjitură cu spumă de brânză şi cocos - Mod de preparare
Baţi ouăle cu zahărul cam 10 minute până obţii o cremă albă. Torni uleiul, în fir subţire, şi continui să mixezi. Încorporezi făina, praful de copt şi amesteci încet cu o lingură, de jos în sus. Torni aluatul într-o tavă tapetată şi dai la cuptor 30 de minute, până trece testul scobitorii. Între timp, prepari spuma de brânză. Amesteci gelatina cu 3 linguri de apă rece, apoi o torni în iaurtul încălzit, în prealabil. Baţi frişca rece şi o încorporezi în iaurt. Adaugi brânza, zahărul şi fulgii de cocos şi amesteci până se omogenizează. Crema obţinută o torni peste blatul răcit şi dai prăjitura la rece. Încălzeşti smântâna dulce, apoi o amesteci cu ciocolata mărunţită. Amesteci până se topeşte ciocolata complet, apoi torni glazura peste prăjitura cu spumă de brânză şi cocos şi o dai din nou la rece 3 ore.