Prăjitura cu stafide şi nuci
După o reţetă grecească, o delicioasă prăjitură cu stafide şi nuci, uşor de făcut şi bună cu cafea sau ceai.
De ce ai nevoie ca să faci prajitura cu stafide şi nuci:
1 cană (240 ml) ulei de floarea soarelui
1 cană (220 g) zahăr
3/4 cană (180 ml) suc de portocale
1/4 cană (60 ml) coniac
2 linguri scorţişoară măcinată
1/4 lingură cuişoare măcinate
1 1/2 lingură praf de copt
3 căni (660 g) făină
1/2 cană (110 g) nuci
1/2 cană (110 g) stafide
Cum prepari prăjitura cu stafide şi nuci:
Preîncălzeşti cuptorul la 175 grade Celsius. Tapetezi cu ulei şi făină o formă de prăjitură. Într-un castron mare, cu un tel, amesteci la un loc uleiul şi zahărul până se combină bine. Adaugi sucul de portocale, coniacul, mirodeniile şi praful de copt şi amesteci bine.
Cu o spatulă, încorporezi făina în aluat şi amesteci până se combină bine, apoi adaugi nucile şi stafidele. Transferi aluatul în forma de prăjitură şi netezeşti partea de sus cu spatula. Dai la cuptorul preîncălzit 45-50 minute sau până s-a rumenit frumos.
Sursa: https://www.thespruce.com