Prăjitură sfărâmicioasă cu pere
Un desert simplu, dar care ţi se va topi în gură, prăjitură sfărâmicioasă cu pere.
De ce ai nevoie pentru prăjitură sfărâmicioasă cu pere
Pentru blat
100 g zahăr
100 g unt
1 ou
300 g făină
1 linguriţă praf de copt
1 praf de sare
coaja de la ½ de lămâie
Pentru umplutură
6 pere
100 g zahăr
zeama de la 1 lămâie
Pentru crustă
100 g zahăr
300 g făină
1 praf de sare
coaja de la ½ de lămâie
100 g unt rece
Cum se prepară prăjitura sfărâmicioasă cu pere
Dă drumul la cuptor şi aşază hârtie de copt în tavă. Pentru blat mixează untul cu zahărul, adaugă oul, făina în ploaie, praful de copt, sarea şi coaja de lămâie. Întinde platul în tavă. Amestecă perele descojite şi tăiate felii cu zahărul şi zeama de lămâie şi pune compoziţia peste blat.
Mixează toate ingredientele pentru crustă, până obţii un aluat sfărâmicios, pe care-l pui peste prăjitură. Dă tava la cuptor 45 de minute până prăjitura devine aurie.
Sursa foto http://snappygourmet.com