Pulpă de miel cu legume la cuptor

15 aprilie 2017   Mese festive

După ce aştepţi un an ca să savurezi friptura de miel la tavă, trebuie să prepari cea mai bună reţetă. Iată cum se face pulpa de miel cu legume la cuptor!

De ce ai nevoie

2 lămâi

1 căpăţână de usturoi

2 linguri rozmarin verde, tocat

120 ml ulei

1 pulpă de miel fără os

sare

piper

1 kg cartofi descojiţi şi tăiaţi

3 morcovi mari, curăţaţi şi tăiaţi felii groase

1 rădăcină de ţelină, feliată sau tocată

4-5 căţei de usturoi, feliaţi

frunze de salată verde, opţional

1 crenguţă de cimbru

 Cum se prepară

Tai coaja de lămâie fâşii. Într-un vas, combini zeama şi coaja de la lămâi, usturoiul şi rozmarinul şi le amesteci cu uleiul. Usuci pulpa de miel cu un prosop absorbant şi o condimentezi cu sare şi piper, după gust. O aşezi într-o pungă resigilabilă şi torni peste ea marinata.

Scoţi aerul şi sigilezi punga. O agiţi de câteva ori, pentru ca pulpa să fie acoperită uniform, apoi o laşi la frigider peste noapte. Din când în când, o întorci de pe o parte pe cealaltă, să se frăgezească bine.

A doua zi, scoţi carnea din frigider cu 1 oră înainte să o găteşti. Încălzeşti cuptorul. Aşezi cartofii, morcovii, ţelina şi usturoiul într-o tavă. Torni marinata în tavă, acoperi pulpa şi legumele cu folie de aluminiu, având grijă ca aceasta să nu atingă carnea, şi o dai la cuptor. După un timp, îndepărtezi folia şi mai laşi la cuptor până se rumeneşte. Serveşti pe pat de frunze de salată şi cu legumele din tavă, decorată cu cimbru.

Mai multe