Pulpe de pui cu cartofi în sos de muştar şi vin

14 martie 2018   Mese festive

O reţetă apetisantă, pulpele de pui cu cartofi în sos de muştar şi vin se pregătesc foarte uşor la cuptor.

Ingrediente 1 lingură ulei 4 pulpe de pui sare piper Pentru sos 1 lingură unt 3 căţei de usturoi, pisaţi 2 linguri făină 250 ml vin 250 ml supă de pui 120 g smântână 3 linguri muştar 4-5 cartofi, feliaţi 2 crenguţe rozmarin 4 crenguţe cimbru sare piper

Condimentezi pulpele de pui cu sare şi piper, după gust. Într-o tigaie, le rumeneşti în uleiul încins 4-5 minute pe fiecare parte, apoi le transferi pe o farfurie.

Căleşti usturoiul în untul topit 1-2 minute, apoi amesteci cu făina încă 1 minut. Adaugi vinul şi laşi să scadă puţin. Combini cu supa de pui, smântâna şi muştarul. Potriveşti de gust cu sare şi piper, apoi asezonezi cu crenguţele de cimbru. Amesteci 2-3 minute până când sosul începe să se îngroaşe.

Preîncălzeşti cuptorul la 200 °C. Aşezi pulpele de pui şi cartofii în tigaie, peste sosul obţinut. Adaugi crenguţele de rozmarin. Acoperi cu folie şi dai la cuptor aproxmativ 50 de minute. Îndepărtezi folia şi mai ţii încă 10 minute la cuptor. Serveşti imediat.

Sursa https://whatsinthepan.com

https://whatsinthepan.com

Mai multe