Reţeta de pui stroganoff

4 octombrie 2017   Mese festive

Dacă nu îţi place carnea de vită, poţi prepara acest cunoscut fel de mâncare cu cea de pui. Pentru un gust mai bun, poţi înlocui ciupercile de cultură cu cele sălbatice.

De ce ai nevoie pentru pui stroganoff

2 linguri ulei

750 g carne de pui

sare

piper

2 linguri făină

2 linguri unt

400 g ciuperci

2-3 căţei de usturoi

100 ml vin alb

500 ml supă de pui

2 linguri paprika

cimbru

170 g tăiţei cu ou

200 g smântână, pentru gătit

pătrunjel

Cum se prepară pui stroganoff

Încingi uleiul într-o cratiţă, adaugi puiul tăiat cubuleţe, sare, piper, după gust. Ţii pe foc 5-6 minute, amestecând constant, apoi adaugi făina, amesteci şi iei puiul din cratiţă. Aşezi untul în loc, ciupercile tăiate şi laşi să fiarbă până se evaporă zeama lăsată.

Pui căţeii de usturoi tocaţi, vinul şi laşi să fiarbă până mai scade sosul. Pui supa, puiul, paprika, cimbru şi tăiţeii cruzi. Acoperi şi laşi să fiarbă aproximativ 10 minute, până se pătrunde carnea. Torni smântâna, amesteci şi dai deoparte. Serveşti cu pătrunjel presărat pe deasupra.

Sursa https://keviniscooking.com

https://keviniscooking.com

Mai multe