Ruladă cu somon afumat și spanac
Rulada cu somon afumat și spanac e ușor de făcut și perfectă pentru aperitive festive.
Ingrediente
Pentru ruladă
4 ouă
150 g spanac proaspăt
2 linguri făină
1 lingură ulei
sare, după gust
Pentru umplutură
200 g cremă de brânză
150 g somon afumat
1 lingură suc de lămâie
piper, după gust
mărar tocat fin
Mod de preparare
Speli spanacul și-l opărești un minut în apă clocotită. Îl scoți, îl scurgi bine și-l pasezi fin.
Separi ouăle. Bați albușurile spumă cu un praf de sare, amesteci gălbenușurile cu spanacul, cu uleiul și cu făina. Încorporezi ușor albușurile bătute. Torni compoziția într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și o dai la cuptor 12–15 minute. Scoți foaia de ruladă și o lași să se răcească.
Pui crema de brânză într-un bol, adaugi sucul de lămâie, piperul, mărarul și amesteci. Întinzi crema de brânză uniform peste foaia de spanac. Așezi feliile de somon peste cremă. Rulezi strâns și învelești rulada în folie alimentară. Dai la frigider minimum o oră. Tai felii cu un cuțit bine ascuțit și le așezi pe platoul de servire. Decorezi după bunul plac.