Ruladă de porc cu usturoi

10 decembrie 2015   Mese festive

Carnea de porc nu poate lipsi de pe nicio masă de Crăciun. O poţi prepara sub formă de friptură, dar la fel de delicioasă este şi această ruladă de porc cu usturoi.

De ce ai nevoie pentru ruladă de porc cu usturoi

1, 5 kg pulpă de porc

2 linguri rozmarin tocat

6 căţei de usturoi pisaţi

6 căţei de usturoi întregi

1 lingură salvie uscată

sare

piper

ulei

2 mandarine

De ce ai nevoie pentru ruladă de porc cu usturoi

Taie carnea de porc până obţii o felie mai mare, pe care o baţi cu ciocanul pentru a o frăgezi. Unge carnea pe interior cu ulei şi presară rozmarin, salvie, usturoi pisat şi coajă de mandarine. Asezonează cu sare şi piper, rulează şi leagă rulada cu aţă. Ţine rulada la temperatura camerei 30 de minute, aşaz-o în tavă, adaugă puţin ulei, căţeii de usturoi şi acoperă tava cu hârtie de copt. Ţine rulada la cuptor 20 de minute, dă deoparte hârtia şi adaugă mandarinele tăiate cubuleţe. Lasă rulada la cuptor până ce furculiţa intră cu uşurinţă în ea.

Mai multe