Ruladă de viţel cu rozmarin
Ne-am gândit că nu vă este uşor atunci când aveţi musafiri să vă vină acea idee inspirată pentru un meniu de vis. Această ruladă de viţel cu rozmarin ar putea fi însă exact ceea ce ar da meniului o notă de inedit, de atracţie.
Ingrediente pentru ruladă de viţel şi rozmarin
1 kg muşchi de viţel crenguţe de rozmarin verde 3-4 căţei de usturoi 7-8 cartofi pentru garnitură
Pentru marinată
4 linguri ulei de măsline
150 ml vin roşu
piper proaspăt măcinat
sare
Mod de preparare pentru ruladă de viţel cu rozmarin
Se curăţă muşchiul de pieliţe, se spală cu apă rece şi se zvântă cu prosoape absorbante, apoi se desface cu un cuţit bine ascuţit pentru a căpăta o formă dreptunghiulară. Se bate uşor cu ciocanul de şniţele, doar pentru a se netezi fibra, fără a o subţia. Separat, se amestecă, într-un castron mare, uleiul de măsline, vinul roşu, piperul proaspăt măcinat şi sarea, după gust. Se introduce bucata de carne în marinată şi se lasă două ore.
Se scoate muşchiul din marinată, se aşază câteva fire de rozmarin verde în mijlocul bucăţii de carne, se unge cu usturoi zdrobit, apoi se rulează muşchiul cât mai strâns, se leagă cu aţă şi se aşază într-o tavă încăpătoare. Peste ruladă se toarnă marinata, se acoperă cu folie de aluminiu şi se introduce în cuptorul bine încins pentru circa o oră şi jumătate.
Cu 30 de minute înainte de a fi gata, se scoate folia, se adaugă în tavă câţiva cartofi mici, se unge rulada cu sosul din tavă şi se lasă să se rumenească frumos deasupra. Se scot aţele, se taie rulada felii şi se servesc garnisite cu cartofi.