Salată de fructe cu struguri şi mere, un deliciu la mesele festive

28 noiembrie 2016   Mese festive

Iată un desert simplu, care nu necesită coacere. Prepară-le celor mici o delicioasă salată de fructe şi vor fi încântaţi de rezultat.

Ingrediente

Pentru dressing

230 g cremă de brânză moale 230 g smântână fermentată 110 g zahăr brun 1 linguriţă esenţă de vanilie

Pentru salată

450 g struguri roşii fără sâmburi

450 g struguri verzi fără sâmburi

3 mere roşii dulci, fără cutia cu seminţe, tăiate cubuleţe

90 g nuci mărunţite

60 g merişoare uscate

Pentru decor

nuci mărunţite

zahăr brun

Mod de preparare

Pentru sosul salatei, combini într-un castron mediu crema de brânză la temperatura camerei, smântâna, zahărul brun şi esenţa de vanilie. Cu un mixer electric, amesteci toate ingredientele aproximativ 2 minute, până obţii un sos omogen, cremos. Într-un castron mare de salată, combini strugurii, merele cubuleţe, nucile mărunţite şi merişoarele. Torni sosul şi amesteci salata, cât să se acopere ingredientele. Dai salata la frigider. Când eşti gata să o serveşti, o decorezi cu şi mai multă nucă măcinată şi cu o cantitate mică de zahăr brun, dacă doreşti.

Sursa + foto: juliasalbum.com

Mai multe