Tartă cu banane şi ciocolată
Bananele merg foarte bine cu ciocolata într-o gustoasă tartă.
Ingrediente (1 tavă)
300 g cremă de brânză 4 linguri zahăr 4 linguri făină 100 g stafide 200 ml smântână 1 mână migdale zdrobite 180 g piure de banane 1 praf sare 10 migdale întregi
250 g ciocolată
200 g unt
1 banană
fulgi de ciocolată
Mod de preparare
Combini zahărul cu sarea, adaugi smântâna, crema de brânză, migdalele zdrobite, stafidele şi piureul de banane. Adaugi făina în ploaie şi amesteci. Întinzi aluatul într-o tavă tapetată, apoi pui migdalele întregi şi dai la cuptor 35-40 de minute, până trece testul scobitorii.
Pentru glazură, rupi ciocolata în bucăţi mici şi o topeşti pe baie de aburi. Adaugi untul moale şi amesteci până se omogenizează. Glazura obţinută o torni peste tarta răcită, apoi o dai la frigider 3 ore înainte să o serveşti. Cureţi banana de coajă, o tai felii şi ornezi prăjitura, apoi presari fulgi de ciocolată.
sursa: profimedia