Tiramisu cu zmeură

18 iulie 2014   Mese festive

Dulceaţa prăjiturii tiramisu este îmblânzită de gustul acrişor al zmeurii, iar aromele acestei prăjituri te vor fascina!

Timp de preparare 1h 20 min Pentru 2 porţii

Ingrediente

2 gălbenuşuri de ouă

2 ½ linguri zahăr

½ linguriţă esenţă de vanilie

1 cană brânză mascarpone, la temperatura camerei

2/3 cană smântână grasă

5-6 pişcoturi

¼ cană cafea rece

1 ¼ căni zmeură proaspătă

cacao

Mod de preparare

Într-un bol termorezistent amestecă gălbenuşul de ou cu zahărul, până capătă o culoare galben pal. Pune bolul deasupra unei oale cu apă care clocoteşte pe foc. Ai grijă ca apa să nu atingă fundul bolului. Lasă totul la foc încet, până când amestecul se îngroaşă(5-7 minute). Ia bolul de pe foc şi lasă-l să se răcească.

Adaugă esenţa de vanilie. Bate brânza mascarpone până se înmoaie.

Într-un bol separat bate smântâna. Cu grijă toarnă smântâna peste brânza mascarpone.

Înmoaie pişcoturile în cafea şi apoi taie-le în 3 sau 4 bucăţi. Pune un strat de pişcoturi în câte 2 pahare mari. Pune un strat din amestecul cu brânza mascarpone şi un strat de zmeură. Repetă procedeul, terminând cu un strat din amestecul de brânză mascarpone. Presoară praf de cacao pe deasupra şi bagă paharele la frigider pentru o oră înainte de servire.

Sursa: http://yummyaddiction.com

Mai multe