Tort cu cireşe şi bezea
Zilele petrecute alături de prieteni pot avea un nou sens cu o felie din acest delicios tort cu cireşe şi bezea.
Ingrediente (1 tort) Pentru aluat 4 ouă 200 g făină 170 g zahăr pudră 1/2 plic praf de copt cu şofran 60 ml ulei 40 ml apă
Pentru umplutură
200 ml frişcă lichidă
250 g smântână
80 g zahăr pudră
3 foi gelatină
350 g cireşe
Pentru bezea
275 g zahăr
3 albuşuri
Mod de preparare
Pentru blat, baţi spumă ouăle cu zahărul. Torni uleiul şi 40 ml de apă, mixezi, după care adaugi făina cernută cu praful de copt, amestecând uşor. Baţi albuşurile pentru bezea cu zahărul, până acesta se dizolvă.
Torni aluatul într-o formă rotundă, tapetată şi întinzi bezeaua pe deasupra. Coci în cuptorul preîncălzit 35 de minute sau până devine arămie bezeaua. Laşi să se răcească, după care îl tai în două.
Baţi frişca, adaugi smântâna, zahărul pudră cernut şi mixezi bine. Înmoi gelatina în puţină apă, apoi o topeşti pe foc, dar fără să dea în clocot, o pui în crema de frişcă şi omogenizezi. Întinzi crema şi aşezi cireşele fără sâmburi. Aşezi al doilea blat (cu bezeaua deasupra). Laşi tortul să se răcească la frigider.