Tort cu cremă de caramel

18 decembrie 2015   Mese festive

Unul dintre cele mai delicioase deserturi de Sărbători, tortul, îşi are originea acum mai bine de 2.000 de ani. Printre primele reţete de tort se numără cele ale romanilor, care pregăteau această prăjitură, cunoscută sub numele de „mustaceum“, cu ocazia nunţilor. Tortul era făcut din făină de grâu şi apă. Şi în Grecia Antică, cu ocazia nunţilor şi pentru a aduce ofrande zeiţei Artemis, se prepara o prăjitură rotundă din făină, miere şi drojdie, umplută cu nuci.

Ingrediente (1 tort)

1 pahar zahăr 1 pahar făină 4 ouă 1 plic zahăr vanilat

300 g zahăr

2 linguriţe făină

200 ml lapte

2 gălbenuşuri

300 g unt

Mod de preparare

Pentru blat, separi albuşurile de gălbenuşuri. Mixezi albuşurile până devin spumă. Adaugi zahărul, treptat, şi continui să mixezi până obţii o compoziţie pufoasă şi albă. Baţi gălbenuşurile cu furculiţa, unul câte unul, şi le încorporezi în amestecul de albuşuri. Torni făina în ploaie împreună cu zahărul vanilat şi amesteci de jos în sus. Vei obţine un aluat aerat pe care-l pui într-o formă unsă cu unt şi-l dai 20-25 de minute la cuptorul încins.

Între timp, prepari crema. Carameli­zezi jumătate din cantitatea de zahăr, iei vasul de pe foc, torni laptele, pui din nou pe foc şi laşi să fiarbă până se topeşte caramelul. Când compoziţia s-a răcit, adaugi făina, gălbenuşurile şi restul de zahăr. Amestecul îl fierbi pe baie de aburi până se îngroaşă. La final, când s-a răcit, încorporezi untul bătut spumă în prealabil. Blatul răcit îl tai în trei, ungi fiecare felie cu cremă, îl ornezi după dorinţă şi îl dai la frigider 3 ore.

Mai multe