Tort cu mascarpone şi afine

16 iunie 2017   Mese festive

O prăjitură specială cum este acest tort cu mascarpone şi afine poate fi pregătită pentru ocaziile speciale din viaţa ta şi a prietenilor tăi.

Ingrediente

Pentru blat 6 ouă 180 g zahăr 1 esenţă de vanilie 200 g făină 50 g unt 1 praf de copt

250 g mascarpone

1 esenţă de vanilie

100 g zahăr

400 ml frişcă lichidă

1 lămâie

200 g afine

1 lingură zahăr pudră

1 pliculeţ gelatină

Cum se prepară

Se bat albuşurile spumă cu zahărul, esenţa de vanilie, ­după care se ­adaugă gălbenuşurile, rând pe rând. Se încorporează uşor făina amestecată cu praful de copt şi untul topit şi răcit. Se toarnă aluat­ul ­într-o formă unsă şi tapetată cu diametrul de 24 cm. Se coace în cuptorul preîncălzit 45 de minute. Se lasă să se răcească. Frişca se bate cu zahărul pudră şi se dă la rece. Crema mascarpone se mixează cu zahărul, esenţa de vanilie şi se amestecă cu 1/3 din frişcă. ­Jumătate din frişca rămasă se amestecă cu coaja ­rasă şi zeama de lămâie. În cealaltă jumătate de frişcă se adaugă jumătate din afinele spălate şi scurse. Se taie blatul în trei. În forma de tort, se aşază primul blat, crema cu afine, al doilea blat şi crema de lămâie. Se pune ultimul blat şi se întinde crema mascarpone. Se decorează prăjitura cu afine, coajă de lămâie verde şi se toarnă gelatina pregătită conform indica­ţiilor de pe plic. Se dă la rece 2-3 ore înainte să fie servită.

Mai multe