6 supe de regim care-ţi vor ţine de foame câteva ore

6 februarie 2017   Ponturi în bucătărie

Eşti la regim şi simţi că niciuna dintre supele pe care le mănânci nu îţi ţin de foame? Încearcă una dintre acestea propuse de noi, dacă vrei ca senzaţia de saţietate să fie una de lungă durată.

Supă cu fasole

Este toiul iernii, aşa că este aproape imposibil să ne gândim că vom avea în meniu salate de crudităţi în fiecare zi. Nu, această perioadă a anului cere supă. Fierbinte, aburindă, supa te ajută să îţi încălzeşti trupul îngheţat şi sufletul. Dar nu orice fel de supă. Vorbim despre supa de fasole verde. Dacă vrei să ţii o dietă, dar să fii şi sătulă până la masa următoare, aceasta este alegerea perfectă. Este bogată în proteine şi fibre, şi ar putea fi mai săţioasă chiar decât carnea.

săţioasă

Supa de mazăre

Poate că mazărea nu este la modă, la fel ca năutul, şi nici nu e la fel de des întâlnită în reţetele de supe, la fel ca lintea, fasolea albă sau fasolea neagră. Dar este delicioasă chiar în supe vegane, cu ceapă, morcovi şi cartofi. Bogată în fibre, supa ţine de foame toată până la cină.

Vezi ce supe sunt recomandate în timpul dietei pe clickpentrufemei.ro.

Vezi ce supe sunt recomandate în timpul dietei pe clickpentrufemei.ro.

Mai multe