Atlasul gusturilor: Croatia, savoare la malul Adriaticii

13 martie 2025   Ponturi în bucătărie

Bucătăria croată este o combinație fascinantă de influențe mediteraneene, balcanice și ale Europei Centrale. Fiecare regiune din țară are specialitățile sale culinare distincte, reflectând tradițiile locale și ingredientele specifice.

O călătorie în Croația reprezintă o bucurie pentru spiritul oricărui turist. Din punct de vedere culinar, această țară surprinde

prin felul în care ingredientele clasice sunt combinate pentru a obține rețete inedite. Spre exemplu, în zona Dalmată, adică litoralul și insulele, majoritatea mâncărurilor includ pește proaspăt, fructe de mare, ulei de măsline, rozmarin și busuioc. Printre preparatele-vedetă se numără: Peka, carne de miel, vită sau caracatiță și legume cu ierburi aromatice, gătite încet la jar, sub clopot metalic, Crni rižot, rizoto negru cu sepie sau Soparnik, o plăcintă tradițională cu verdețuri și usturoi. Zona Istria este și ea renumită pentru preparatele cu trufe și vinuri alese, preparate populare fiind Fuži sau Pljukanci, adică pastele cu trufe sau Istarska, o supă cu vin. Slavonia, adică partea estică, este mai bogată în bucătăria rustică, sățioasă, cu influențe balcanice și ungurești. Aici întâlnim Čobanacul, o tocană de carne picantă, Kulen, un sortiment de cârnat afumat și condimentat, considerat o delicatesă sau Jota Triestina, supă cu varză și fasole. Zona Zagrebului reprezintă un mix între influențele austo-ungare și balcanice, printre preparatele populare numărându-se Zagrebački odrezak, un șnițel umplut cu șuncă și brânză, gen cordon bleu, Blitva, o garnitură specifică pentru pește, făcută din cartofi și spanac. Printre deserturile tradiționale întâlnim Rožata, un desert similar cremei de zahăr ars, Fritule, gogoși mici cu aromă de lămâie și cu stafide sau Palačinke, clătite umplute cu gem, ciocolată sau nuci. Noi îți propunem trei preparate pentru o masă delicioasă la malul mării.

Krpice sa zeljem – tăieței cu varză

Ingrediente

Pentru tăieței

300 g făină

1 ou

100 ml apă

1 praf de sare

Pentru compoziție

1 varză medie

2 linguri ulei de măsline

1 ceapă mare

2 căței de usturoi

1 linguriță boia de ardei dulce

1 frunză de dafin

1 linguriță sare

piper, după gust

150 ml apă sau supă de legume

1 lingură oțet

pătrunjel proaspăt, pentru servire

Mod de preparare

Într-un bol, pui făina și faci în mijloc o adâncitură în care adaugi oul, praful de sare și, treptat, torni apa. Amesteci până obții un aluat ferm pe care continui să-l frămânți pe un blat de lucru încă 10 minute, până devine elastic și neted. Împachetezi aluatul în folie alimentară și-l lași să se odihnească 30 de minute.

Pe o suprafață tapetată cu făină, întinzi, apoi, aluatul cu sucitorul până obții o foaie subțire pe care o tai pe lung sub formă de tăieței lați, pe care îi lași puțin la uscat, apoi îi fierbi aproximativ 7 minute într-o oală cu apă sărată. Îi lași la scurs.

Tai fin ceapa, toci varza și zdrobești usturoiul.

Într-o tigaie mare, încingi uleiul de măsline și călești ceapa până devine aurie, adaugi usturoiul zdrobit și boiaua de ardei, și continui să amesteci, adaugi varza tocată, frunza de dafin, sarea și piperul și amesteci bine timp de 10 minute, să se călească varza. Adaugi apa sau supa de legume și lași să fiarbă aproximativ 20 de minute, până ce varza devine moale și caramelizată. La final, adaugi oțetul și tăiețeii și amesteci pentru a se încorpora. Servești cu pătrunjel proaspăt tocat.

Jota triestina, ciorbă de varză

Ingrediente

300 g fasole albă la conservă

1 varză medie

4 cartofi medii

1 ceapă mare

2-3 căței de usturoi

1 morcov

1 țelină mică

150 g carne de porc sau cârnați afumați

2 linguri ulei de măsline

1 frunză de dafin

1 linguriță boia de ardei dulce

sare și piper

1-2 linguri oțet

1,5-2 l apă sau supă de legume

Mod de preparare

Speli fasolea și o lași într-o sită la scurs.

Cureți legumele, toci fin ceapa și varza, tai cubulețe țelina și cartofii, tai morcovul rondele și zdrobești usturoiul.

Într-o cratiță mare, pui uleiul de măsline, călești puțin ceapa, apoi adaugi morcovul, țelina și usturoiul și continui să călești până devin moi și puțin aurii, aproximativ 5 minute. Adaugi carnea sau cârnații tăiați rondele și mai călești 5 minute până se combină aromele. Adaugi varza tocată și cartofii, amesteci, pui boiaua, adaugi fasolea, apa sau supa și frunza de dafin și lași să fiarbă 50 de minute, până ce toate ingredientele s-au frăgezit. La final, adaugi oțetul pentru a echilibra gustul, scoți foaia de dafin și potrivești de sare și piper.

Blitva cu spanac

Ingrediente

500 g spanac

4 cartofi medii

1 praz mic

3-4 linguri ulei de măsline

2 căței de usturoi

sare și piper

zeamă de lămâie

muguri de pin

Mod de preparare

Cureți cartofii, îi tai cubulețe și îi speli bine. Îi pui la fiert într-o oală cu apă, cu sare și îi fierbi până devin fragezi, aproximativ 15 minute. Îi scurgi și îi dai deoparte.

Dacă spanacul este congelat, îl decongelezi, îl speli și îl lași la scurs, dacă este proaspăt, îl speli și îi îndepărtezi tulpinile groase.

Pui apă într-o oală și adaugi puțină sare, pui spanacul și lași să fiarbă aproximativ 5 minute, până se frăgezește. Îl scoți și îl lași la scurs.

Pui uleiul de măsline într-o tigaie nonaderentă, călești usturoiul zdrobit și prazul tocat fin până devin ușor aurii, adaugi spanacul fiert și gătești câteva minute pentru a se combina aromele. Adaugi cartofii fierți și continui să amesteci încă 2 minute. La final, condimentezi cu sare și piper și adaugi puțină zeamă de lămâie. Servești cu friptură sau cu pește, decorat cu muguri de pin.


Mai multe