Ciabata, pâinea apărută din răzbunare

Preparată doar din făină albă, apă, sare şi drojdie, ciabata este o specialitate de pâine italiană. A fost preparată pentru prima dată în 1982, însă a devenit cunoscută în întreaga lume prin intermediul brutăriilor şi patiseriilor italiene.

Pâinea papuc

În traducere, ciabata înseamnă papuc, forma acesteia plată şi lată fiind foarte asemănătoare cu obiectul de încălţăminte. În 1982, Francesco Favaron, un brutar din Verona a preparat pentru prima dată ciabata şi i-a pus acest nume doarece i-a amintit de o pereche de pantofi pe care-i avea soţia sa, Andreina. El şi-a dorit să facă un sortiment de pâine care să surclaseze popularitatea bachetelor franţuzeşti. Astăzi feliile de pâine sunt folosite mai ales la prepararea sandvişurilor, mai exact celebrele panini italiene. Pentru a perfecţiona reţeta de ciabata şi a rivaliza cu baghetele, Favaron a încercat mai multe feluri de aluat timp de câteva săptămâni, până a obţinut pâinea rumenă şi pufoasă pe care o ştim astăzi.

Reţetă în funcţie de zonă

Deşi are o istorie recentă, ciabata este una dintre cele mai apreciate sortimente de pâinea din Italia. Chiar dacă se folosesc ingredient simple, reţeta şi consistenţa pâinii este diferită, în funcţie de regiune. Cea preparată în zona lacului Como are o crustă la suprafaţă şi este mai poroasă la miez. În regiunea Toscanei şi a Umbriei ea are o textură crocantă la suprafaţă şi este mai densă la interior, în timp ce la Roma ea este asezonată cu măghiran. Înafară de făina albă, în unele brutării se foloseşte şi făină integrală, în timp ce în altele, pentru a fi mai pufoasă, se adaugă lapte în loc de apă în reţetă.