Cosmin Tudoran, Masterchef: „Gătesc aproape zilnic“
„Frunză verde de mărar / Tata are aprozar / Foaie verde de tarhon / Amu îs şi eu patron“, cânta, în urmă cu mai bine de un deceniu, Cosmin Tudoran, pe vremea când Ca$$a Loco „invada“ topurile muzicale şi umplea sălile de concerte. Astăzi, fostul component al trupei şi membru al juriului în show-ul „MasterChef“, recunoaşte că nu suportă mărarul în mâncare, dar are o nesfârşită pasiune pentru gastronomie şi vinuri, pe care o transpune atât în viaţa de zi cu zi. TEXT: Raluca Moisă
Copilăria lui Cosmin Tudoran (40 de ani), petrecută parţial în vremea comunismului, i-a fixat în memorie amintiri culinare dragi. Dar pasiunea pentru gastronomie a apărut mai târziu, odată cu vacanţele şi călătoriile în străinătate. „Într-o epocă a cenzurii şi limitării, gusturile copilăriei au fost mai degrabă asociate oamenilor şi momentelor. Tocmai din acest motiv, am ajuns să compar orice dulceaţă cu cea a bunicii, orice prăjitură cu nucă cu minunăţiile mamei. Însă ceea ce ţine de gastronomie am descoperit în timp, în călătoriile de adult, datorită curiozităţii care întotdeauna mi-a împins existenţa către mai mult“, mărturiseşte Cosmin.
Sedus de vinuri
Pasiunea pentru vinuri a venit firesc în completarea celei pentru mâncare, iar astăzi Cosmin este expert în vinuri şi aşteaptă să obţină diploma de oenolog. „Am avut ocazia să cunosc anumiţi oameni care mi-au făcut cunoştinţă cu vinurile din perspectiva celui care îşi doreşte mai mult decât o simplă senzaţie de uşoară euforie sau de dezinhibiţie. Am ajuns să mă las sedus de domeniu, mi-am dorit întâi să ştiu mai multe despre vin şi, de peste 9 ani, tot asta fac: învăţ, studiez şi cred că sunt mai pasionat acum“, spune el.
Ghidat de mottoul „Foamea e cel mai bun bucătar“, Cosmin a experimentat şi a început să gătească acasă, iar acum o face aproape zilnic. „Am aflat că cea mai bună mâncare se poate prepara cu ce găseşti în frigider. Apoi, în timp, am căutat să aşez în farfurie un preparat cât mai potrivit vinului pe care îl aveam pe masă. În prezent, am ajuns să gătesc aproape zilnic, cel puţin o masă mi-o asigur singur“, dezvăluie el, recunoscând că are o scurtă „listă neagră“: niciodată nu mănâncă mărar.
Fără să stea pe gânduri, recunoaşte că bucătăria sa preferată este cea mediteraneeană şi, la polul extrem, cea asiatică: „Îmi plac atât mâncărurile simple, cu texturi clare şi arome delicate, cât şi mâncărurile elaborate, cu suprapuneri de ingrediente şi bogate în condimente“.
Cu rolul de jurat, s-a familiarizat la concursurile naţionale şi internaţionale de vinuri la care participă de câţiva ani, însă recunoaşte că „MasterChef“ este „o provocare, indiferent de rol. Ca jurat, eşti obligat să tratezi fiecare preparat obiectiv, indiferent de dispoziţia ta din acea zi“, dezvăluie Cosmin, care precizează că admiră cel mai mult la un concurent pasiunea: „Este extrem de importantă, se vede, se transmite, se simte atât în preparat, cât şi în felul în care este realizat platingul. Ce nu-mi place să văd la un concurent este lipsa de respect a acestuia faţă de gastronomie“.
Mândru de bucătăria românească
Cosmin Tudoran crede că avem o identitate gastronomică naţională şi recunoaşte că este foarte mândru de generaţiile tinere de chefi. „Cred că avem bucătărie românească şi chefi care reuşesc, în prezent, să ne pună în farfurii mâncăruri de mult uitate“, mărturiseşte el. Juratul crede că „este loc sub soare pentru toţi“, atât pentru bucătarii din
vechea generaţie, care mizează pe tradiţionalism, cât şi pentru tinerii cu idei inovatoare. „Aşa cum există vinuri albastre, de ce nu ar exista şi spuma de mămăligă? Bucătăria necesită şi un dram de extravaganţă şi ingeniozitate, doar astfel putem vorbi de progres. Timpul şi consumatorii vor decide însă dacă un produs poate avea longevitate sau dacă va rămâne doar un experiment“, încheie Cosmin.
FOTO: Pro TV