Cum a apărut tortul miresei
Se crede că vechii babilonieni au fost cei care i-au învăţat pe egipteni să coacă prăjituri. Picturile din temple îl înfăţişează pe Ramses al III-lea la un banchet unde se serveau mai multe feluri de prăjituri şi pâine. În plus, există dovezi care arată că în Egiptul Antic se vindeau prăjituri îndulcite.
Astăzi, torturile se servesc la ocazii festive, cum sunt nunţile, botezurile, aniversările, zilele de naştere sau de sărbătorile religioase, cum este Crăciunul.
Tortul miresei
Tradiţia preparării unui tort special pentru mirese vine din vechiul Imperiu Roman. Acolo se făcea o prăjitură din fructe, miere şi nuci, care mai apoi era ruptă deasupra capului miresei şi astfel zeii îi binecuvântau căsnicia. Tradiţia purta numele de încununarea miresei. Obiceiul a fost a fost adus în Britania de Iulius Cezar şi a devenit o tradiţie locală. La început, doar famiile bogate îşi permiteau să facă astfel de dulciuri, dar săracii au adoptat şi ei obiceiul, preparând prăjitura din ingrediente mai ieftine.
Primele decoraţiuni pentru torturi
Chiar dacă nu erau servite la nunţi, torturile decorate au apărut în Anglia, în timpul domniei reginei Elisabeta I. Cele mai multe dintre ele erau decorate cu pastă de migdale, fiind un exemplu de exotism şi extravaganţă, mai ales că descoperirile geografice aduseseră multe ingrediente noi în regat. Bineînţeles, astfel de torturi erau rezervate doar elitei societăţii.
Tortul de nuntă era diferit de forma pe care o ştim noi astăzi. Era format din bucăţi mici de prăjitură, preparat în special din făină de migdale. O parte din prăjituri se rupeau deasupra miresei, altele erau mâncate de oaspeţi, unele erau aruncate în mulţimea de oameni săraci care asista la nuntă dincolo de uşa casei. Bucăţile rămase erau aşezate unele peste altele, iar mirii trebuiau să se sărute deasupra lor pentru a se bucura de prosperitate şi mulţi copii.
Când regele Charles al II-lea s-a întors din exilul din Franţa a dus cu el şi un bucătar pentru ca acesta să-i prepare dulciurile sale preferate. Acesta a văzut dulciurile englezeşti şi s-a hotărât să le îmbunăţească aspectul estetic. El a decis să le acopere cu pastă de zahăr, pentru ca mai apoi să le orneze după imaginaţie. Din acel moment toţi bucătarii Europei au început să-şi folsească imaginaţia pentru a crea cele mai complicate modele de decoraţiuni pentru torturi, doar pentru a fi pe placul regelui. Astfel au apărut decoraţiunile de torturi din zahăr, marţipan şi glazurile.