Cum să-ți prepari acasă produse eficiente de curățare

5 decembrie 2022   Ponturi în bucătărie

A venit iarna și, în curând, ne așteaptă marea curățenie de Sărbători. Iată câteva amestecuri de produse pe care le poți avea în casă, care te vor ajuta să îndepărtezi murdăria și... să-ți protejezi portofelul.

Detergent parfumat universal

De ce ai nevoie: o parte oțet alb, o parte apă, coaja de la o lămâie și crenguțe de rozmarin.Combină ingredientele, toarnă rezultatul într-o sticlă cu pulverizator, agită și apoi lasă compoziția la infuzat o săptămână înainte de utilizare. Odată gata, poți folosi detergentul universal pentru a îndepărta petele de apă dură/calcar, pentru a curăța coșurile de gunoi, pentru a șterge petele de pe pereți și multe altele. Pe lângă un miros proaspăt, coaja de lămâie poate ajuta la creșterea puterii de curățare.

Atenție! Nu utiliza detergenți acizi pe granit, deoarece aceștia vor ataca piatra.

Soluție pentru curățarea geamurilor

De ce ai nevoie: 2 căni apă, ½ cană oțet alb sau de cidru, ¼ cană alcool pentru frecare, cu concentrație 70%, maximum 2 picături ulei esențial de portocale pentru miros plăcut. Combină toate ingredientele și toarnă-le într-o sticlă cu pulverizator. Nu numai că face o treabă grozavă de curățare, dar uleiul esențial de portocale îi conferă un miros natural plăcut de citrice, iar alcoolul îl ajută să se evapore rapid, pentru a minimiza petele și urmele.

Sugestie: evită curățarea geamurilor într-o zi însorită sau în lumina directă a soarelui, deoarece soluția se va usca prea repede și va lăsa multe urme! Pentru curățarea oglinzii, pulverizează soluția pe un prosop de hârtie sau o cârpă moale înainte de a o aplica.

Produs de curățat și odorizant de bucătărie

De ce ai nevoie: 4 linguri bicarbonat de sodiu și 1 litru apă caldă. Pentru a curăța blaturile de bucătărie, electrocasnicele și interiorul frigiderului, ai un aliat ideal în bicarbonatul de sodiu. Acesta poate fi folosit pentru a face chiuvetele și aparatele din oțel inoxidabil să lucească și pentru a îndepărta mirosurile neplăcute emanate de țevi sau pentru a curăța coșul de gunoi. Petele persistente de pe oțelul inoxidabil se pot îndepărta cu o pastă de bicarbonat de sodiu și apă. Aplic-o cu o cârpă umedă și freacă ușor în direcția granulei metalului. Clătește bine cu apă caldă.

Detergent de casă pentru alamă

De ce ai nevoie: oțet alb sau suc de lămâie și sare de masă. Pentru a curăța mânerele de dulap din alamă nelăcuită, obiectele decorative, corpurile de fixare și multe altele, umezește un burete cu oțet sau suc de lămâie, apoi stropește cu sare și freacă ușor suprafața dorită. Clătește bine cu apă sau cu o cârpă curată, umezită, apoi usucă imediat cu o cârpă moale și curată.

Degresant universal

De ce ai nevoie: ½ cană amoniac și 4 l apă. Acesta este un detergent de casă ideal pentru bucătărie și cuptor. Amoniacul ajută la îndepărtarea murdăriei dure de pe suprafețele metalice cum ar fi hota, aragazul și grătarul. Aplici cu ajutorul unui burete înmuiat în soluție, freci bine suprafața și îndepărtezi cu o cârpă umedă. Poți înmuia grătarul direct în amestec, adăugând un plus de amoniac pentru obiectele mai murdare.

Atenție! Evită utilizarea amoniacului pe aluminiu, deoarece are efect coroziv.

Detergent pentru pete

De ce ai nevoie: 4 l apă fierbinte, 1 cană detergent praf pentru mașina de spălat vase, 1 cană înălbitor lichid obișnuit, nu concentrat. Acest amestec este ideal pentru textilele albe care nu au răspuns la alte tehnici de curățare. Amestecă ingredientele într-un bol de oțel inoxidabil, plastic sau email, nu aluminiu, înmoaie îmbrăcămintea 15-20 de minute, până ce petele se estompează, apoi spală hainele ca de obicei.

Nu combina niciodată agenți de curățare pe bază de amoniac cu înălbitor cu clor sau cu produse care conțin înălbitor, cum ar fi detergentul pudră de spălat vase. Vaporii pe care îi vor crea sunt extrem de periculoși. Înainte de a face orice mix, citește cu atenție etichetele produsului. Pune etichetă pe orice produs preparat în casă pentru a evita ca acestea să fie folosite în alt scop și ferește-le de copii.

Mai multe