Desert de sezon: prăjitură cu căpşune. De ce este de preferat apa fierbinte la aluat, în dauna uleiului
Pentru că este sezonul căpşunelor şi preţul fructelor a atins un nivel rezonabil, vă prezentăm reţeta unui desert cu căpşune de care ne putem ocupa mai ales la sfârşit de săptămână.
Sezonul acesor fructe aromate şi delicoase este unul destul de scurt. În restul anului, ceea ce găsim în supermarket nu mai are nici pe departe acelaşi gust cu cel pe al căpşuneor cultivaţi natural. Astfel, fie că sunt consumaţi ca atare, fie că sunt preparaţi în diferite moduri, căpşunele sunt un deliciu pentru o perioadă scurtă din an, iar o reţetă de prăjitură cu căpşune este la fel de binevenită.
Emilia, o băimăreancă care a ales să muncească în afara ţării, spune că nu ratează niciodată sezonul căpşunelor pentru a-şi bucura familia cu o prăjitură pe cât de simplă, pe atât de gustoasă. ”Este practic un chec simplu, dar numai în perioada asta pot să-l fac, pentru că în restul anului căpşunele din supermarket nu au acelaşi gust. Aşa că nu ratez perioada asta şi o fac la fiecare sfârşit de săptămână”, spune femeia de 48 de ani, care acum trăieşte în Austria.
Pentru reţetă ea foloseşte:
6 ouă
500 g căpşune
6 linguri de apă fierbinte
12 linguri de zahăr
300 grame făină
1 plic zahăr vanilat
2-3 linguri de zahăr pudră
„Alte reţete recomandă ulei, dar eu prefer să folosesc apă fierbinte pentru că aluatul se face mai pufos. Dacă pun ulei, checul devine mai dens”, explică ea.