Fă diferenţa între alimentele de calitate şi cele vechi!
Alimentaţia de zi cu zi este ideală pentru a ne menţine sănătatea. Adoptând o dietă echilibrată ne putem duce la îndeplinire sarcinile şi prevenim îmbolnăvirile. Însă, pentru asta, trebuie să alegem alimente proaspete şi nu expirate.
Ca să deosebeşti marfa de bună calitate de cea expirată sau de proastă calitate, iată la ce trebuie să fii atentă!
Carnea Să luăm de exemplu carnea de vită; aceasta trebuie să aibă la suprafaţă, când este porţionată, o pojghiţă uscată. Dacă atingi cu degetul zona porţionată trebuie ca degetul să nu se umezească deloc, pentru că zona tăiată este uscată.
Gropiţa formată de presiunea degetului îşi revine imediat. Alte indicii că marfa este proaspătă sunt următoarele: grăsimea este uscată, se sfărâmă la strivire şi nu se lipeşte de degete, iar măduva este lucioasă şi umple complet orificiul osului.