Greşelile care duc la pierderea vitaminelor din legumele conservate. Care sunt „duşmanii“ şi cum îi combatem
Conservele pot fi soluţia pentru a avea la îndemână, un an întreg, „materia primă“ pentru o dietă echilibrată. Cum conservăm, însă, legumele, astfel încât „izvorul de sănătate“ să nu se piardă.
Astăzi avem la îndemână soluţii variate pentru a dispune, tot timpul anului, de legume pentru o dietă echilibrată. Anumite legume le putem congela, pe altele le putem deshidrata, însă pentru cei care preferă vechile reţete de conservare a legumelor vom reaminti câteva reguli de bază astfel încât să nu distrugem vitaminele atât de preţioase. Prin urmare, să ţinem la reţetele bunicii, dar să nu pierdem din vedere câteva reguli de bază, pe care le-am regăsit în cartea de reţete „Îmi reuşesc toate conservele de legume“, care a constuituit un îndrumar important pentru generaţii de gospodine.
Igiena – este cel mai important aspect atunci când ne propunem să umplem cămara cu produse gustoase. Prin urmare, vom avea grijă ca toate recipientele pe care urmează să le folosim să fie temeinic igienizate. Sticlele şi borcanele vor fi sterilizate înainte de folosire, iar ustensilele şi suprafeţele pe care le utilizăm, le curăţim înainte temeinic. Atenţie şi la igiena personală. „Mâinile trebuie să fie tot atât de curate ca atunci când se îngrijeşte o rană“, este regula de care trebuie să ţină cont gospodinele.
Alegerea legumelor – avem grijă să alegem legume care se pretează pentru procesul de conservare. Acestea trebuie să fie cât mai proaspete şi sănătoase. Dacă putem controla procesul de recoltare, şi nu le cumpărăm pur şi simplu de la piaţă, trebuie să ştim că legumele se culeg pe timp uscat. Dacă putem, le vom culege cu cel mult 24 de ore înainte de preparare.
Păstrarea – dacă suntem nevoiţi să păstrăm o vreme legumele, vom avea grijă să asigurăm condiţii care să nu determine alterarea acestora. Concret, folosim încăperi în care asigurăm umiditate medie, un mediu uscat grăbind deshidratarea, în timp ce spaţiile umede favorizează dezvoltarea microbilor. Păstrăm legumele la loc întunecos, lumina favorizând coacerea. În cazul gogoşarilor păstraţi la lumină, de exemplu, ne putem confrunta cu „răscoacerea“, ceea ce poate compromite reuşita conservării. Vom avea, de asemenea, grijă să punem legumele în straturi subţiri, pentru a nu favoriza alterarea.