„Nestemata“ din bucătăria ta: vanilia

27 martie 2014   Ponturi în bucătărie

Parfumul ei unic dă savoare deserturilor, defineşte gustul unor mâncăruri, cum este supa de roşii, înnobilează esenţele de parfum şi completează reţetele de medicamente, ca să le mai taie din gustul amar.

Descoperită şi cultivată de indienii mexicani din ţinutul Totonaco, cu mult timp înainte de venirea lui Columb, vanilia era utilizată ca mirodenie în mâncare şi ca medicament, care alungă oboseala şi tristeţea. Observaseră totonacii că mirosul de vanilie încântă simţurile, schimbă starea de spirit şi dă putere de muncă. Indienii credeau că zeii le-au dăruit această floare şi le erau recunoscători pentru mirosul ei, care îi îmbăta cu fericire.

Simbol al iubirii

Cea mai răspândită legendă despre vanilie povesteşte despre „Steaua Dimineţii“, fata regelui din Totonaca, sacrificată în numele zeiţei fertilităţii, pentru că iubea un muritor. Din sângele ei scurs pe pământ a crescut o orhidee cu flori galbene şi miros îmbătător. În jurul ei, vanilia răspândea un parfum delicat şi puternic, aşa cum era şi sufletul prinţesei. Când aztecii au cucerit regatul indian, au primit în grijă şi secretul vaniliei, pe care au cultivat-o în continuare.

Peste azteci a venit armata Spaniei care a dus seminţele de vanilie şi în Europa. Din seminţe, bucătarii de la marile curţi ale Europei au făcut o băutură cu gust fin şi cremos, în care au adăugat şi boabe de cacao. În afară de regi sau regine se mai puteau delecta cu gustul delicat al vaniliei şi nobilimea. Omul de rând nu-şi permitea să savureze acest cocteil, pentru că preţul vaniliei era de lux.

La începutul lui 1600, regina Elisabeta I a Angliei a încercat să-şi împrospăteze mirosul pielii cu esenţa de vanilie. Gestul său avea să fie sursă de inspiraţie pentru parfumierii francezi. Tot francezii sunt şi cei care au tranformat vanilia de Madagascar sau „vanilia Bourbon“ în cel mai des utilizat ingredient din gastronomia lumii moderne.

SFAT: Dacă vrei să-ţi prepari singură zahărul vaniliat pentru prăjituri, amestecă seminţele dintr-un baton de vanilie cu o ceaşcă de zahăr şi lasă compoziţia într-un borcănel închis ermetic. După o săptămână poţi folosi zahărul cu aromă de vanilie la cafea, ceaiuri, cocteiluri şi prăjituri.

Mai multe