Primele familii se întrec în bucătărie la „Mama mea găteşte mai bine”, la Prima TV

6 aprilie 2015   Ponturi în bucătărie

Cove şi maestrul Horia Vîrlan sunt pregătiţi. Astăzi dau startul competiţiei sub presiune, la „Mama mea găteşte mai bine”. Primele două familii, formate din mama Carmen (54 de ani) şi fiul ei, George (33 de ani), respectiv, mama Elena (55 de ani) şi fiica sa, Florentina (25 de ani), vor găti contracronometru.

Îndiferent de vârstă, copiii tot copii rămân pentru mamele lor. Astfel, astăzi de la ora 17.00, George, zis şi „Iepuraşul”, intră primul în bucătăria „Mama mea găteşte mai bine”. Deşi George prepară doar ceaiul mai bine decât mama sa, va încerca să o impresioneze pe aceasta şi să câştige premiul emisiunii. În schimb, mama sa e mândră de „iepuraşul” ei, acum om în toată firea: „Era în clasa a III-a şi mi-a pregătit şniţele din parizer . Când am venit de la serviciu, casa era plină de fum iar pe masa din bucătărie trona un mare platou de şniţele. Aştepta cu sufletul la gură să mănânc din ele”, povesteşte mama.

Nici mamele nu s-au născut însă învăţate, iar Elena, cea de-a doua mamă care intră azi în competiţie, îşi aminteşte de primele greşeli din bucătărie: „Când m-am apucat de gătit am vrut să fac o salată beof şi am pus la maioneză ouăle cu albuş cu tot. Am frecat până am terminat un carton cu ouă”. Fiica sa, Florentina, va încerca astăzi să îi demonstreze cât de bine se pricepe la gătit şi să câştige aprecierile maestrului Horia Vîrlan.

Nu pierdeţi astăzi, 6 aprilie, de la ora 17.00, prima ediţie a emisiunii „Mama mea găteşte mai bine”, doar la Prima TV.

Mai multe