Produsele de post, doldora de E-uri. Mai există alimente sănătoase? Ce opţiuni mai au cei care caută mâncare sănătoasă

12 august 2016   Ponturi în bucătărie

O nouă analiză asupra etichetelor produselor de post din magazine arată că cele mai multe conţin chimicale. Nutriţioniştii îi sfătuiesc pe cei care în această perioadă ţin post să înlocuiască humusul şi pateul vegetal cu fructe şi legume de la piaţă.

Produsele de post care se găsesc pe rafturile marilor magazine de la noi sunt pline cu aditivi alimentari care pot pune sănătatea consumatorilor în pericol, cei mai expuşi fiind copiii. Aşa arată cel mai recent studiu făcut de Asociaţia Pro Consumatori, care a analizat cu atenţie etichetele a 35 de produse vegetale aparţinând marilor producători.

Concluzia lor a fost că produsele de post, considerate a fi sănătoase de către majoritatea celor care le consumă în această perioadă, conţin foarte multe chimicale, substanţe care, în timp, pot favoriza apariţia infarctului de miocard, a accidentului vascular cerebral sau a ADHD-ului, în cazul copiilor. „Nu mai este nimic sănătos în magazine, toate produsele sunt înţesate de arome şi de tot felul de aditivi alimentari”, atrage atenţia profesorul Constantin Ionescu-Târgovişte de la Institutul de Diabet şi Boli Metabolice din Capitală.

continuarea pe adevarul.ro

continuarea pe adevarul.ro

Mai multe