Scorţişoara, mirodenia sărbătorilor

16 decembrie 2014   Ponturi în bucătărie

Îţi poţi imagina tarta de mere, orezul cu lapte sau turta dulce lipsite de acel miros subtil şi apetisant dat de scorţişoară? E un condiment folosit de când lumea şi poate aromatiza atât deserturile, cât şi mâncărurile sărate.

Îţi poţi imagina tarta de mere, orezul cu lapte sau turta dulce lipsite de acel miros subtil şi apetisant, dat de scorţişoară? E un mirodenie folosită de când lumea şi poate aromatiza atât deserturile, cât şi mâncărurile sărate.

Un arbust tropical

Scorţişoara este de fapt scoarţa unui arbust originar din regiunile tropicale – din Asia, cu precădere. Este recoltată în sezonul ploilor, moment în care planta este cea mai încărcată cu sevă. Prin uscare, scoarţa se rulează, formând acele „batoane” de maximum 10 cm lungime. Cea mai apreciată şi folosită în gastronomie este scorţişoara din Sri Lanka. O altă varietate a plantei se cultivă în China, dar are un gust mai puţin delicat şi este folosită mai mult în amestecuri de condimente.

Miros inconfundabil

Savoarea dată de scorţişoară este intensă, inconfundabilă, învăluitoare, iar căldura îi sporeşte aroma. Cu cât scoarţa este mai „tânără“, cu atât este mai complexă din punct de vedere aromatic: poate fi recunoscută după culoare de la galben-pal spre brun.

Specialiştii în gastronomie recomandă ca scorţişoara să fie păstrată sub formă de batoane, nu de pudră, căci praful de scorţişoară îşi pierde rapid proprietăţile. În orice caz, mirodenia trebuie păstrată în recipiente închise ermetic.

În farfuriile lumii

În Europa, scorţişoara este utilizată în special pentru deserturi şi dulceţuri. Este, în plus, un ingredient nelipsit din punch-uri şi din reţetele pentru vin fiert. Marii bucătari ai lumii o folosesc, cu mare atenţie, în ghiveciuri, în preparatele cu vânat, cu carne de porc sau de raţă.

În Maroc, mirodenia se foloseşte pentru prepararea mâncării tradiţionale numite pastilla: o turtă pe bază de carne, ou, pastă de migdale, ceapă şi foi de brik (un aluat făcut din griş şi făină).

În Asia, în special în India, scorţişoara intră în compoziţia a numeroase preparate sărate. Ea aromatizează amestecurile de condimente curry, cărnurile, mâncărurile pe bază de orez şi legume. În nordul Indiei, mixul tipic este Garam Masala, care conţine, pe lângă scorţişoară, cardamom, cumin, coriandru şi cuişoare.

Mai multe