Secretele reţetelor orientale vechi şi delicioase, dezvăluite de o tătăroaică din Dobrogea. Cum se face o baclava reuşită
Leila Kerim Wilson a scris o carte de bucate în care cititorii află nu doar secretele culinare, ci şi obiceiuri tătăreşti de pe vremea bunicilor.
Cea mai bună mâncare este aceea care are gustul copilăriei. Şi cine n-ar vrea să ştie secretul din bucătăria fermecată a bunicii?
Leila Kerim Wilson, o profesoară de engleză din Constanţa care aparţine etniei tătare, a scris o carte de bucate sub forma unui album literar gastronomic tătăresc. Reţetele şi ingredientele delicateselor orientale sunt pigmentate cu amintiri din copilărie. Cititorii află astfel obiceiuri, tradiţii, cultura, precum şi modul de viaţă al turcilor şi tătarilor din Dobrogea.
„Într-o zi, pe când răsfoiam scrisori vechi de la tata (Altay Kerim, reputat publicist şi om de radio dobrogean - n.red), am găsit un document pe care trebuia să-l prezinte la un simpozion de turcologie la Istanbul, în anul 1982. Lucrarea era despre denumirile turceşti împrumutate de bucătăria românească. Aşa mi-a venit ideea de a-i continua munca“, mărturiseşte Leila (49 ani), profesoară de engleză la o şcoală din Constanţa.
Reconstituirea, din povestirile familiei
Mama Ghiulşen şi mătuşile au ajutat-o pe Leila să reconstituie stilul de viaţă a tătarilor din Dobrogea anilor ’20 încoace. Când venea ora mesei, toată familia se aduna să mănânce laolaltă. Masa la care se aşezau era joasă şi rotundă („qona“). Pe duşumeaua din pământ se punea o rogojină („qasir“), apoi un preş. Pe genunchi, mesenii aranjau o pânză lungă de 3-4 metri, făcută din bumbac („peşkir“ sau „testmal“). Fiecare se ştergea la gură cu bucata de pânză din dreptul lui, fără să facă firimituri pe jos, pentru că era păcat să calci pe pâine. Numai şuberecurile aveau regim special. Bunica Naile le împărţea de cum le scotea din cuptor, fierbinţi, ca să te lingi pe degete. La fel şi geantîkul preparat din cocă, carne tocată şi condimente.
„Pâinea se făcea de două ori pe săptămână, la cuptorul („pirim“) din curte. Când cocea bunica pâinea, băga şi o tavă de geantîk în cuptor. Era nebunia copiilor să aştepte cu înfrigurare acel capac din aluat ce se rumenea mai repede şi proteja textura geantîkului - care trebuia să fie moale, nu crocantă“, descrie Leila.