Slăbeşte cu ajutorul supei reci de pepene galben
Profită de deliciosul pepene galben şi obţine silueta dorită consumându-l sub formă de supă rece. Iată cum se prepară corect!
Vrei să scapi de câteva kilograme şi îţi place gustul penelelui galben? Atunci ai soluţia ideală de a slăbi mâncând sănătos exact ceea ce îţi place.
Având un conţinut ridicat de apă, pepenele galben te va ajuta să elimini retenţia de apă, toxinele şi să reducă inflamaţiile din corpul tău.
Deşi există mai multe sortimente de pepene galben, alege-l pe cel preferat şi prepară o delicioasă supă rece, hrănitare, saţioasă şi revitalizantă.
Supa de pepene cu mentă
Menta este ingredientul care se va ocupa de digestia ta în cazul acestei reţete, ameliorând totodată tensiunea musculară.
Pune o cană de pepene galben în blender, o cană de lapte de ovăz, 1 vârf de cuţit de piper alb, 3-4 linguriţe de morcov ras şi frunze de mentă proaspătă.
Mixează bine ingredientele şi apoi las-o la frigider să se răcească.
Poţi să o serveşti decorată cu frunze de mentă întregi dacă nu le-ai pus în compoziţie sau să presari puţin ghimbir ras.