Cârnaţi cu varză călită

2 noiembrie 2015   Rețete cu carne

Pentru această reţetă ai nevoie de câţiva cârnaţi proaspeţi, eventual făcuţi în casă.

Ai nevoie de (2 porţii)

2 cârnaţi proaspeţi 1 varză mică 4 linguri de ulei 1 ceapă 1 roşie sare piper boabe foi de dafin

Mod de preparare

Tai ceapa mărunt şi o căleşti într-un vas mare. Între timp, tai varza julien, o freci cu puţină sare şi o adaugi peste ceapa călită. Condimentezi cu sare, dacă mai trebuie, şi cu foaia de dafin. Amesteci bine şi laşi la foc mic, acoperit. După 15 minute, pui roşia tăiată mărunt şi mai laşi varza la foc aproximativ 20 de minute. La final adaugi boabele de piper. Serveşti presărată cu verdeaţă şi cu cârnaţi proaspeţi prăjiţi.

Mai multe