Cartofi umpluţi cu carne tocată şi caşcaval
Aveţi nişte cartofi prin casă şi nu ştiţi cum să-i faceţi în afară de clasicii prăjiţi, natur ori piure? Nimic mai simplu, poţi face nişte cartofi umpluţi cu carne tocată şi caşcaval la cuptor.
Ingrediente
200 g carne tocată (amestec porc cu vită sau de curcan) 1 ceapă mică uscată sau o ceapă verde 1 căţel de usturoi 1 linguriţă pastă de ardei 3 linguri caşcaval ras 2 linguri ulei de măsline busuioc verde tocat sare piper Mod de preparare
Se spală bine cartofii de orice urmă de pământ, fără a îndepărta coaja, şi se pun la fiert în apă cu sare. Se scurg de apă şi se lasă să se răcorească puţin. Între timp, se toacă ceapa mărunt, se căleşte în uleiul bine încins până se înmoaie. Se adaugă carnea tocată, amestecată cu usturoiul zdrobit şi se continuă călirea până îşi schimbă culoarea. Se adaugă condimentele, după gust, pasta de ardei şi se mai lasă puţin pe foc, până scade zeama din compoziţie. Se taie un capac deasupra fiecărui cartof, se scoate cu atenţie cea mai mare parte a miezului, având grijă să rămână coaja întreagă. În locul miezului se introduce compoziţia cu carne. Cartofii se aşază într-o formă unsă cu puţin ulei, se presară cu caşcaval ras şi se introduc la cuptor pentru circa 15 minute, până se topeşte caşcavalul. Se servesc imediat.