Chifteluţe cu sos şi piure
Atunci când nu mai ştii ce să găteşti, poţi încerca o reţetă delicioasă de chifteluţe cu sos şi piure, care se prepară extrem de uşor, iar dacă nu îţi place sosul picant îl poţi înlocui cu cel dulce.
De ce ai nevoie pentru a pregăti chifteluţe cu sos şi piure
Pentru chifteluţe
450 g carne de vită tocată
45 g pesmet
1 ou
55 g ketchup
muştar boabe, după gust
sos picant, după gust
2 linguri ulei
sare, după gust
piper, după gust
Pentru sos
1 ceapă, tăiată mărunt
1 linguriţă unt
sos picant, după gust
200 ml supă de pui
20 g amidon de porumb
sare, după gust
ketchup, după gust
pătrunjel, după gust
Pentru piure
5 cartofi, curăţaţi şi tăiaţi cubuleţe
50 g unt
60 ml lapte
50 g cremă de brânză
sare, după gust
piper, după gust
Cum pregăteşti chifteluţele cu sos şi piure
Într-un bol, amesteci toate ingredientele pentru chifteluţe, cu excepţia uleiului, până obţii o pastă omogenă. Formezi biluţele, apoi le prăjeşti într-o tigaie, la foc mediu, în uleiul încins. Dai deoparte.
Pentru sos, topeşti în aceeaşi tigaie untul şi căleşti în el ceapa, 3-4 minute. Într-un alt vas combini supa de pui şi amidonul de porumb, torni peste ceapă alături de ingredientele rămase şi laşi pe foc 3-5 minute, până ce sosul se îngroaşă. La final, adaugi chifteluţele şi presari pătrunjel tocat peste ele.
Fierbi cartofii, aproximativ 20 de minute. Îi aşezi într-un bol şi încorporezi în ei laptele, untul, crema de brânză, sare şi piper. Foloseşti un mixer dacă vrei ca piureul să fie mai cremos. Serveşti cu chifteluţe.
Sursa http://www.jocooks.com