Chifteluţe portugheze cu carne de vită
15 martie 2018
Rețete cu carne
Sunt diferite de chiftelele tradiţionale româneşti, dar gustul lor este la fel de bun. Învaţă cum se prepară chifteluţele portugheze!
De ce ai nevoie pentru chifteluţe portugheze
500 g carne de vită
250 g cârnaţi
2 cârnaţi picanţi
2 ouă
1 linguriţă pudră de ardei iute
2 căţei de usturoi
sare
piper
300 g pesmet
250 ml vin alb
zeama de la 1 lămâie
pătrunjel
ulei, pentru prăjit
Cum se prepară chifteluţe portugheze
Taie cârnaţii şi amestecă-i cu carnea tocată. Adaugă ouăle, usturoi pisat, pudra de ardei iute, sare şi piper după gust. Amestecă, adaugă pesmetul şi pătrunjelul tocat. Formează cu mâna umedă chiftele, pe care le prăjeşti în ulei încins. Când s-au rumenit pe ambele părţi, adaugă în tigaie vinul şi zeama de lămâie şi lasă să fiarbă 10-15 minute. Se pot servi alături de orez.