Crenvurşti în aluat
Sunt potriviţi pentru pachetul copiilor sau pentru luat la muncă la masa de prânz. În plus, poţi face o porţie mai mare, pentru mai multe zile. Deşi, parcă sunt mai buni calzi.
De ce ai nevoie pentru crenvurşti în aluat
2 linguri zahăr
1 linguriţă sare
5 g drojdie
800 g făină
100 g unt
1 ou
apă, cât cuprinde
15 crenvurşti
1 ou, pentru uns
sare grunjoasă
Cum se prepară crenvurşti în aluat
Dizolvi drojdia în puţină apă călduţă. O torni peste făina cernută, adaugi untul topit, sarea, zahărul, oul şi începi să frămânţi. Adaugi treptat apă călduţă, frământând până obţii un aluat elastic, care nu se mai ţine de mâini. Îl acoperi şi-l laşi să crească până când îşi dublează volumul.
Îl întinzi şi tai făşii, pe care le înfăşori pe crenvurşti. Ai grijă să înţepi din loc în loc crenvurştii cu un cuţit. Îi aşezi în tava tapetată, îi ungi cu ou şi presari sare grunjoasă. Ţii tava la cuptor până când se rumeneşte aluatul.
Sursa: http://neuroticbaker.com