Friptură de miel cu iaurt şi sos de roşii
Dacă şi tu alegi să pui mielul pe masa de Paşte, încearcă o reţetă cu sos de iaurt, care se prepară uşor şi va primi cu siguranţă laudele tuturor.
De ce ai nevoie pentru a pregăti miel cu iaurt
1 kg carne de miel
400 g roşii
200 ml iaurt
2 cepe
2 linguri ulei
zeama de la 1 lămâie
1-2 linguriţe boia
1-2 linguriţe chimen
2-3 ardei iuţi
pătrunjel, după gust
sare, după gust
piper, după gust
Cum pregăteşti mielul cu iaurt
Porţionezi carnea în bucăţi potrivite. O pui într-un castron şi o amesteci cu iaurtul, zeama de lămâie şi sare. Laşi la marinat cel puţin 1 oră sau peste noapte.
Încingi uleiul într-o tigaie şi căleşti ceapa, roşiile, ardeiul iute şi carnea de miel cu sosul de iaurt. Condimentezi cu boia, chimen, sare şi piper. Laşi până dau în clocot, acoperi şi mai dai la foc mic, timp de 2 ore, până se frăgezeşte carnea, amestecând din când în când. Serveşti cu pătrunjel, dacă doreşti.
Sursa http://www.taste.com