Friptură de porc la cuptor
Servită alături de garnituri de sezon sau o salată proaspătă, această friptură este o alegere perfectă pentru prânzurile în familie.
Ingrediente
1 kg pulpă de porc fără os
250 ml vin roșu sec
3 linguri ulei
3 ardei iuți
1 crenguță de cimbru
5 căței de usturoi
3 cepe roșii
sare
piper
Mod de preparare
Tai ceapa julien și o pui într-o tavă. Freci pulpa de porc cu sare și cu piper, după gust, apoi o așezi peste ceapă.
Torni uleiul și vinul, adaugi usturoiul mărunțit, ardeii iuți și crenguța de cimbru.
Acoperi tava cu folie de aluminiu și o dai la cuptorul în cins în prealabil, aproximativ 1 oră. Îndepărtezi folia, întorci carnea și o mai lași 30-40 de minute, ca să se rumenească. O stropești din când în când cu sosul din tavă. O servești cu garnitura ta preferată.