Minirulade de varză cu carne

24 decembrie 2014   Rețete cu carne

Această mâncare de minirulade de varză cu carne poate fi un aperitiv delicios sau un fel principal foarte delicios.

Ingrediente

700 g pulpă de vită (de preferat viţel) frunze de varză mari şi subţiri (dulce sau murată) 2 cepe 2 felii de pâine (înmuiate în apă călduţă şi scurse) cimbru pătrunjel verde sare piper

murată

Pentru sos

200 g şunculiţă

1 fir de praz (partea albă)

1 morcov

2 linguri ulei de măsline

2 linguri pastă de roşii

2-3 căţei de usturoi

100 ml vin alb

sare

piper

Mod de preparare

Se aleg frunzele cele mai mari şi subţiri de varză murată, se clătesc în apă rece şi se lasă să se scurgă. Se trece carnea prin maşina de tocat împreună cu ceapa, feliile de pâine scurse şi pătrunjel verde. Se condimentează cu cimbru, sare şi piper, după gust, şi se amestecă bine.

pâine

Se îndepărtează nervurile groase ale frunzelor de varză, se aşază frunzele pe planşetă în aşa fel încât să formeze suportul unei rulade, se adaugă umplutura de carne tocată şi se rulează cât mai strâns. Se aşază miniruladele într-o formă termorezistentă, se stropesc cu apă caldă, se acoperă cu capac şi se pun la cuptor pentru circa 40-50 de minute. Dacă este nevoie, se mai adaugă apă caldă pe parcurs.

Separat, se rumeneşte într-o tigaie cu puţin ulei şunculiţa tăiată cuburi, apoi se scoate deoparte. În grăsimea rămasă se călesc împreună partea albă a prazului şi morcovul tăiat cubuleţe sau ras. După ce se înmoaie, se adaugă usturoiul zdrobit, pasta de roşii diluată cu vinul alb, sare şi piper, după gust.

Se lasă la fiert până scade. Sosul se toarnă peste minirulade de varză cu carne şi se lasă în cuptor, fără capac, încă 10 minute. Aceste minirulade de varză cu carne se servesc calde, cu piure de cartofi.

varză cu carne

piure de cartofi

Rulada de pui umpluta cu carne

Rulada de pui umpluta cu carne

Rulada de carne cu ciuperci

Rulada de carne cu ciuperci

Tocana din carne de porc cu galuste

Tocana din carne de porc cu galuste

sursa foto: Shutterstock

Mai multe