Mușchiuleț de porc la tigaie cu sos de muștar

21 aprilie 2026   Rețete cu carne

Pregăteşte o friptură apetisantă de mușchiuleț de porc la tigaie cu sos de muștar, care te va cuceri de la prima degustare.

Ingrediente

600 g mușchiuleț de porc

2 căței de usturoi tocați

150 ml vin alb sec

1 lingură muștar Dijon

1 linguriță unt

200 ml supă de carne sau legume

1 ceapă mică, tocată fin

cimbru proaspăt sau uscat

sare, după gust

1 lingură ulei de măsline

1 lingură muștar boabe piper, proaspăt măcinat

100 ml smântână pentru gătit

pătrunjel verde, pentru decor

Mod de preparare

Cureți mușchiulețul de eventualele pielițe și îl tamponezi cu șervețele de hârtie. Îl tai medalioane groase de aproximativ 3 cm grosime, le asezonezi cu sare, piper și puțin cimbru.

Încingi uleiul într-o tigaie largă, așezi medalioanele și le rumenești 3-4 minute pe fiecare parte, la foc mediu, până când capătă o crustă aurie. Le scoți pe o farfurie și le păstrezi calde.

În aceeași tigaie, adaugi untul, pui ceapa și o călești 2-3 minute până când devine moale. Adaugi usturoiul și mai gătești 30 de secunde. Stingi cu vinul alb și lași să scadă 2-3 minute. Torni supa și lași să fiarbă ușor încă 3-4 minute. Adaugi smântâna și cele două tipuri de muștar. Amesteci bine și lași sosul să se îngroașe ușor, câteva minute. Potrivești de sare și piper.

Pui medalioanele înapoi în tigaie și le mai gătești 3-4 minute în sos, până când sunt fragede și bine pătrunse. Așezi carnea pe farfurii, torni sos de muștar din belșug deasupra și presari pătrunjel verde tocat fin. Servești cu cartofi Wedges și salată mixtă.

Mai multe