Plachie de plătică

28 ianuarie 2016   Rețete cu carne

Indiferent de modul de preparare, fie că este însoţit de sosuri rafinate, fie de un mujdei şi de o mămăliguţă, gustul peştelui este inegalabil. Morun, somon, crap, macrou, şalău, păstrăv, somn... reţetele sunt numeroase, de la cele mai simple la cele mai complicate, pe măsura unei mese cu totul speciale. Astăzi, îţi prezentăm o reţetă foarte bună de plachie de plătică.

Ingrediente

500 g plătică 3 cepe 100 ml ulei 50 ml vin alb sec 300 g roşii descojite şi tocate 1 legătură de pătrunjel 3 căţei de usturoi 1 lămâie cimbru sare piper

Preparare

Cureţi peştele, îl speli şi îl condimentezi cu sare şi piper. Speli şi cureţi ceapa şi usturoiul, le toci mărunt şi le căleşti într-o tigaie în 50 ml ulei, cât să se înmoaie.

Adaugi roşiile descojite şi tocate, cimbrul, sarea şi piperul, după gust, şi pui sosul într-o tavă termorezistentă, torni vinul alb şi uleiul rămas.

Acum nu mai amesteci. Pui peştele şi introduci plachia în cuptor, la foc mic, şi ţii până când sosul scade, iar peştele se rumeneşte uşor.

După ce ai scos plachia din cuptor, o presari cu pătrunjel şi o decorezi cu feliuţe de lămâie.

Mai multe