Plăcintă cu pui şi ciuperci
Combinaţia între pui şi ciuperci este foarte gustoasă. Încearcă o plăcintă delicioasă, căreia îi adaugi şi brânză, uşor de preparat.
Ingrediente
120 g făină + 2 linguri 1 praf de sare 80 g unt 30 g untură 2 ouă 60 g brânză cheddar sau caşcaval 2 linguri ulei 2 bucăţi piept de pui 150 g ciuperci, feliate 1 ceapă, tocată 1 căţel de usturoi, pisat 200 ml supă de pui 300 ml lapte sare piper 2 linguri pătrunjel tocat 2 linguri arpagic tocat
Mod de preparare
Pentru aluat, amesteci 120 g făină cu 1 praf de sare, într-un bol. Încorporezi 30 g unt , tăiat cubuleţe, şi untura până când compoziţia capătă un aspect de pesmet. Combini cu brânza rasă şi oul bătut. Frămânţi până ce obţii un aluat potrvit. Înfăşori în folie de plastic. Dai deoparte.
Încălzeşti cuptorul la 200 °C. Rumeneşti puiul tăiat bucăţele într-o tigaie, în puţin ulei încins, până îşi schimbă culoarea. Adaugi ciupercile şi laşi pe foc până îşi lasă tot sucul în tigaie. Transferi pe o farfurie. Căleşti ceapa şi usturoiul 2-3 minute. Combini cu puiul şi ciupercile.
Topeşti 50 g unt într-o tigaie, adaugi cele 2 linguri de făină rămase şi amesteci aproximativ 3 minute, până se formează o pastă. Într-un bol, mixezi laptele, supa de pui, sare şi piper, după gust. Torni lichidul treptat în compoziţia cu făină, amestecând la foc mediu până devine omogen. Laşi să dea în clocot uşor şi mai amesteci 5 minute până se îngroaşă sosul. Asezonezi cu pătrunjel şi arpagic şi combini cu puiul şi ciupercile. Torni într-o tavă de plăcintă şi laşi să se răcească complet.
Întinzi aluatul într-o foaie de 3mm grosime. Ungi marginile cu ou bătut. Aşezi în tavă, peste umplutură. Ungi cu ou pe deasupra. Înţepi uşor aluatul în 2-3 locuri. Dai la cuptor 20-25 de minute. Serveşti după ce s-a răcit puţin.
Sursa http://www.greatbritishchefs.com