Pui ecuadorian cu sos de ardei
O mâncare mai picantă, dar de care sigur te ve îndrăgosti!
Ce ai nevoie
300 g piept de pui 500 g pulpă de roşii din conservă 2 ardei graşi verzi 2 ardei graşi roşii 2 ardei chilli 2 cepe 3 căţei de usturoi 100 ml vin alb sec 2 linguri ulei de măsline ierburi aromate (cimbru, oregano, salvie) câteva frunze de ţelină pentru decor sare piper
Cum se prepară
Se taie pieptul de pui şuviţe şi se rumeneşte, pe toate părţile, în uleiul bine încins, după care se scoate deoparte. În grăsimea rămasă, se călesc 5 minute ceapa şi usturoiul, tăiate mărunt. După ce se înmoaie, se adaugă ardeii graşi tăiaţi fideluţă şi ardeii chilli tăiaţi în două, pe lungime. După 5 minute, se scot ardeii chilli deoparte, se pun bucăţile de carne, pulpa de roşii, vinul, sare, piper şi ierburi aromate, după gust. Se lasă să fiarbă, la foc potrivit, circa 25-30 de minute până scade sosul. Se serveşte cald, decorat cu frunze verzi de ţelină.